Portarul român Bogdan Lobonț este complet refăcut după operația suferită la genunchi în luna aprilie și ar putea debuta pentru noua sa echipă, AS Roma, în partida cu formația AC Siena, informează site-ul tuttomercatoweb.com, citat de Mediafax.
Portarul echipei naționale, Bogdan Lobonț, s-a accidentat, în luna aprilie, în meciul dintre Dinamo și Gloria Bistrița, din Liga I. El a suferit o entorsă la genunchiul drept și o ruptură la ligamentul încrucișat anterior. Lobonț a fost supus, tot în aprilie, unei intervenții chirurgicale la o clinică din Belgia.
La sfârșitul lunii august, Lobonț a fost împrumutat de Dinamo la AS Roma pentru un sezon.
Partida AC Siena – AS Roma, din etapa a IV-a a campionatului italian, se va disputa duminică, de la ora 19.00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER